Lista Intrebari frecvente

HD 5.1 2010



1. Vă rog să îmi spuneţi dacă în cadrul apelului de proiecte 5.1 pe regiunea Sud Vest Oltenia sunt eligibili solicitanţi care nu sunt din regiunea SV, dar activităţile proiectului vor fi derulate în regiunea SV, împreună cu parteneri din regiunea SV?

Conform Ghidului Solicitantului – Condiţii generale:
La punctul 1.1 se specifică: „Regiunea principală de derulare a activităţilor proiectului – câmp din cadrul cererii de finanţare pentru proiecte strategice aferente DMI 3.1, 3.2, 5.1, 6.2, 6.3, în care solicitantul nominalizează o regiune din România, din cele în care are loc implementarea proiectului, ca principală. În această regiune va exista cel puţin o locaţie fixă pentru derularea activităţilor proiectului. Solicitantul va depune cererea de finanţare la OI responsabil din regiunea pe care a stabilit-o ca principală”
Pe de altă parte la punctul 3.1.1. Eligibilitatea solicitanţilor şi a partenerilor se specifică: „Solicitantul trebuie să fie o organizaţie legal constituită (persoană juridică, exclusiv Persoană Fizică Autorizată sau întreprindere individuală, ori echivalent) în România, conform legislaţiei româneşti aplicabile pentru fiecare categorie de persoană juridică desemnată ca fiind eligibilă prin Condiţiile specifice aplicabile pentru fiecare cerere de propuneri de proiecte şi în conformitate cu Documentul Cadru de Implementare a POSDRU.”
Din analiza acestor paragrafe rezultă că sunt eligibili şi solicitanţii care nu sunt din regiunea Sud – Vest dar respectă celelalte condiţii prevăzute de Ghidul Solicitantului (condiţii generale şi specifice).

2. In noul ordin comun al mininstrului muncii si finanţelor 1117/17 aug 2010 privind cheltuielile, există o rubrică nouă pentru activităţile subcontractate (externalizate), pct 4. Aici intră conf. ordinului, şi cheltuieli aferente contractelor încheiate cu diverşi operatori economici (inclusiv PFA), în vederea furnizării unor servicii, printre care se numără şi auditul extern şi expertiza contabilă. Totuşi, în Ghidul Solicitantului, Condiţii generale, scrie să încadrăm Expertul contabil la cheltuieli indirecte. Ce respectăm? Prevederile acestui Ghid sau prevederile noului ordin al ministrului, care încadrează expertul contabil la cheltuieli directe, pct. 4 Cheltuieli aferente activităţilor subcontractate?

În baza prevederilor Ghidului Solicitantului Condiţii Generale - Chetuielile cu expertul contabil/contabilul autorizat se fundamentează în bugetul estimat al proiectului la capitolul bugetar „Resurse umane” sau la capitolul bugetar „Alte tipuri de costuri”, dacă sunt externalizaţi (subcontractaţi).
Prin Ordin nr. 1117/2170/2010, Art. 2, (1) pct. A. sunt definite în categoria cheltuielilor eligibile la pct. d) - cheltuielile aferente activităţilor subcontractate (externalizate) care reprezintă conform Art. 2. (2) o componentă de cheltuieli din cadrul costurilor directe din bugetul proiectului. În Lista cheltuielilor eligibile aferente axelor prioritare 1-6 (anexă la ordin1117) la pct. 4 sunt precizate toate tipurile de cheltuieli aferente activităţilor subcontractate.
Cele două documente Ordin nr. 1117/2170/2010 şi Ghidul solicitantului – Condiţii Generale prevăd prin urmare că sumele reprezentând activităţi subcontracate să fie încadrate la costuri directe proiect.

3. Vă rog să îmi comunicaţi dacă taxele descrise la pag. 17 din ghidul specific pentru cererea de proiecte nr. 102 sunt singurele eligibile sau mai pot fi si altele?
M-ar interesa să ştiu dacă taxele de înregistrare a unui PFA sau a unui ONG nu sunt eligiblie într-un proiect care îşi propune ca persoanele din grupul ţintă să fie angajate în cadrul unor ONG-uri înfiinţate în cadrul proiectului?


În Ghidul Solicitantului la cap. 4.4 sunt descrise cheltuielile eligibile pentru această cerere de propuneri de proiecte, inclusiv cele referitoare la taxe. De asemenea Ordinul nr. 1117/2170/2010 - Ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice pentru stabilirea regulilor de eliogibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POSDRU 2007-2013, detaliază toate categoriile de cheltuieli eligibile pentru POSDRU.
Deoarece nici una dintre taxele care fac obiectul întrebării dumneavoastră nu se regăsesc în documentele menţionate, nu sunt eligibile în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte.

4. Dacă Asociaţia este înfiinţată în anul 2009 luna august şi are deja două bilanţuri contabile, la 31 decembrie 2009, respectiv 30 iunie 2010, putem depune un proiect pe axa 5, DMI 5.1, cererea de proiecte nr. 102?

Conform Ghidului Solicitantului cap. 4.3 "Pentru a primi finanţare nerambursabilă din POSDRU, solicitantul trebuie să fie o organizaţie legal constituită în România (persoană juridică, exclusiv Persoana Fizică Autorizată sau Întreprindere individuală, ori echivalent), conform legislaţiei româneşti aplicabile pentru fiecare categorie de beneficiari eligibili pentru această cerere de propuneri de proiecte ..."
Având în vedere că dumneavoastră sunteţi asociaţie, vă încadraţi în categoria de solicitanţi eligibili la pct. 9 respectiv "ONG-uri, (conform OG 26/2000 cu modificările şi completările ulterioare), inclusiv asociaţii profesionale ..."
De asemenea Ghidul Solicitantului prevede "Pentru proiectele depuse în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte puteţi avea parteneri naţionali şi/sau transnaţionali. Solicitanţii şi partenerii acestora trebuie să respecte regulile generale de eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale, capitolul 3.,1
În cazul în care depuneţi un proiect în parteneriat, pentru evaluarea criteriului de eligibilitate privind capacitatea financiară şi operatională vor fi avute in vedere existenţa resurselor administrative şi existenţa surselor de finanţare stabile pentru parteneriatul dezvoltat (în ansamblu) şi nu numai pentru solicitant sau pentru fiecare membru în parte. Parteneriatul va fi obligat să facă dovada unei capacităţi operaţionale şi financiare corespunzătoare..."

5. Vă rog să ne precizaţi dacă în cazul depunerii unui proiect în parteneriat între două ONG-uri, este eligibil un partener înfiinţat în anul 2010? Precizăm că solicitantul principal îndeplineşte şi condiţiile de vechime solicitate prin necesitatea prezentării bilanţului contabil pe ultimii 2 ani?

În baza prevederilor Ghidului Solicitantului Condiţii  Specifice aferent apelului 102 -  cap 4 – Conditii de eligibilitate, 4.3 Solicitanţi şi parteneri eligibili se precizează că solicitantul şi partenerii trebuie să îndeplinească condiţiile generale de eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului -  Conditii Generale cap 3.1.
În cazul în care se depune un proiect în parteneriat, pentru evaluarea criteriului de  eligibilitate privind capacitatea financiara şi operationala vor fi avute în vedere existenţa resurselor administrative şi existenţa surselor de finanţare stabile pentru parteneriatul dezvoltat (în ansamblu) şi nu numai  pentru solicitant sau pentru fiecare memebru în parte.

» Newsletter


» Cereri de propuneri de proiecte active


» Inscriere in baza de date FSE

Potentialii promotori de proiecte, care doresc sa obtina finantare prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, sunt invitati sa completeze datele on-line.

» Formular On-line