Meniu Închide

Lună: iulie 2020

POCU: Proiectele în cadrul apelului „Sprijin pentru personalul din sănătate implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19” pot fi depuse până pe 15 septembrie 2020

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman publică corrigendum la ghidul „Sprijin pentru personalul din sănătate implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi…

POCU: Perioada de depunere a proiectelor în cadrul apelului „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori”, prelungită până pe 31 august 2020

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman publică corrigendum-ul la Ghidul solicitantului „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/…

POCU: Lista finală a proiectelor selectate la finanțare și lista finală de rezervă a proiectelor aprobate în etapa de evaluare tehnică și financiară, după soluționarea contestațiilor, pentru apelul „Stagii de practică pentru studenți”- Regiuni mai puțin dezvoltate

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 publică lista finala a proiectelor selectate la finanțare și lista finală de rezervă a…